Decizia CCR nr. 260/2016Paragraful 12

8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia arată că, în actualul Cod de procedură penală, legiuitorul a creat două etape distincte ale începerii şi desfăşurării urmăririi penale, prima in rem, iar cea de-a doua in personam, scopul declarat fiind crearea, încă din primul moment al cercetărilor într-o cauză penală, a cadrului procesual al administrării probelor, cu respectarea garanţiilor procesuale. Cu toate acestea, etapa urmăririi penale in rem se circumscrie de fapt unei etape a actelor premergătoare mascate. Susţin autorii excepţiei că momentul începerii urmăririi penale in personam este un moment subiectiv, lăsat la aprecierea procurorului, acesta având o marjă de apreciere nelimitată. Astfel, se ajunge la situaţia în care, deşi persoana care a comis fapta este cunoscută din chiar momentul sesizării, procurorul să aibă posibilitatea să administreze toate sau majoritatea probelor în cursul urmăririi penale in rem, fără respectarea drepturilor procesuale ale celui în cauză şi fără posibilitatea acestuia de aşi exercita dreptul la apărare. Apreciază că în etapa urmăririi penale in rem nu există nicio posibilitate a apărării de a asista la administrarea probelor, ca atare garanţia procesuală conferită de art. 92 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală este inexistentă în această etapă. Având în vedere aceste aspecte, autorii excepţiei apreciază că sunt încălcate prevederile art. 21 alin. (3) şi art. 24 alin. (1) şi (2) din Constituţie.