Decizia CCR nr. 260/2016Paragraful 36

31. De asemenea, Curtea a mai constatat că din modul de redactare a prevederilor legale criticate nu se desprinde vreun înţeles echivoc, destinatarii normei, între care se regăsesc şi organele judiciare, putând înţelege cu uşurinţă sensul acestora, motiv pentru care nu poate fi primită nici susţinerea potrivit căreia ar fi afectate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) din Constituţie. Faptul că de la data începerii urmăririi penale in rem şi până la data începerii urmăririi penale in personam trece o perioadă mai mare de timp nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, întrucât, în funcţie de circumstanţele fiecărei speţe, timpul necesar fundamentării bănuielii rezonabile că o anumită persoană a săvârşit o infracţiune poate fi mai mare sau mai mic. Aşa fiind, din perspectiva acestor critici, Curtea a constatat că acestea nu pot fi primite, întrucât nu se poate admite ideea înfrângerii prezumţiei de constituţionalitate ca urmare a aplicării unor dispoziţii în contradicţie cu legea ori cu principiile fundamentale. De altfel, prevederile art. 305 alin. (3) din Codul de procedură penală stabilesc în mod clar că, atunci când există indicii rezonabile că o anumită persoană a săvârşit fapta pentru care s-a început urmărirea penală, procurorul va dispune continuarea urmăririi penale faţă de aceasta, care dobândeşte calitatea de suspect. În măsura în care, în dezacord cu aceste prevederi, procurorul nu respectă aceste exigenţe, atunci, în cazul emiterii rechizitoriului, suspectul devenit inculpat poate supune cenzurii judecătorului de cameră preliminară verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, întrucât potrivit art. 342 şi art. 345 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, în procedura de filtru, judecătorul de cameră preliminară are posibilitatea să constate nulitatea relativă şi să excludă actele de urmărire penală şi probele administrate cu încălcarea legii care conferă, între altele, şi un drept efectiv la apărare. În acest sens, Curtea a constatat că prevederile art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală stabilesc că încălcarea dispoziţiilor legale determină nulitatea actului atunci când prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus o vătămare drepturilor părţilor ori ale subiecţilor procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desfiinţarea actului. De aceea, ori de câte ori toate sau majoritatea probelor din faza de urmărire penală au fost administrate numai în cursul urmăririi penale in rem, atunci se pot pune în discuţie aspecte de aplicare a legii cu nesocotirea garanţiilor specifice dreptului la un proces echitabil, cum ar fi dreptul suspectului de a fi informat cu privire la fapta pentru care este cercetat şi încadrarea juridică a acesteia, de a consulta dosarul, în condiţiile legii, de a avea un avocat ales sau unul din oficiu pentru cazurile de asistenţă obligatorie, de a propune administrarea de probe, de a ridica excepţii şi de a pune concluzii, de a formula orice alte cereri ce ţin de soluţionarea laturii penale şi civile a cauzei, de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege, de a fi informat cu privire la drepturile sale ori dreptul de a beneficia de alte drepturi prevăzute de lege. Câtă vreme, în funcţie de particularităţile fiecărui caz, este dovedită privarea suspecţilor/inculpaţilor de drepturile conferite de Codul de procedură penală, fiindu-le grav afectat dreptul la apărare în cursul urmăririi penale, atunci probele şi actele întocmite cu nerespectarea exigenţelor legale pot fi înlăturate până la încheierea procedurii de cameră preliminară.