Decizia CCR nr. 32/2017Paragraful 13

Prin urmare, sarcina Curţii ar fi fost aceea de a verifica dacă aceste cazuri şi condiţii, astfel cum sunt stabilite la nivel legal [art. 223 alin. (2) teză finală din Codul de procedură penală], reprezintă un standard de referinţă necesar şi suficient din punct de vedere constituţional pentru dispunerea măsurii arestului preventiv, cu alte cuvinte, dacă prin acceptarea acestui standard este limitată într-un mod proporţional/disproporţionat libertatea individuală. Odată acceptat acest standard, respectiv „pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică“, înseamnă că - normativ - libertatea individuală în sine este limitată de acesta, şi nu exerciţiul ei; iar odată limitată libertatea individuală şi dispusă măsura arestului preventiv, libertatea încetează, astfel încât pe perioada existenţei acelei „stări de pericol pentru ordinea publică“ nu există o restrângere a exercitării libertăţii individuale, ci lipsa ei.