Decizia CCR nr. 6/2017Punctul 15

CCR · decizie de neconstituționalitate · 17.01.2017 · dosar 41.444/245/2014
Punctul 15
15. Prin urmare, întrucât se ridică o problemă de interpretare şi aplicare a textului de lege criticat, aspect care, potrivit art. 2 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, excedează competenţei instanţei de contencios constituţional, excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă. Astfel, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, „Sunt neconstituţionale prevederile actelor [...] care încalcă dispoziţiile sau principiile Constituţiei“, alin. (3) al aceluiaşi articol stabilind că instanţa constituţională „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată [...]“. Curtea Constituţională a statuat în repetate rânduri că nu intră în atribuţiile sale cenzurarea aplicării legii de către instanţele judecătoreşti, controlul judecătoresc realizându-se exclusiv în cadrul sistemului căilor de atac prevăzut de lege. În acest sens, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituţie, „Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege“. ...
Sursa oficială ↗