Decizia CCR nr. 18/2017Paragraful 12

Raportând cele menţionate mai sus la speţa dedusă judecăţii, apreciem că măsura reglementată nu apare ca fiind proporţională cu scopul legitim urmărit, din perspectiva relaţiei existente între interesul general şi cel individual. Potrivit Expunerii de motive la Proiectul de Lege privind Codul de procedură penală, instituţia camerei preliminare a fost concepută, în accepţiunea legiuitorului, „ca o instituţie nouă şi inovatoare“, care are ca scop „înlăturarea duratei excesive a procedurilor în faza de judecată“, fiind, în acelaşi timp, un remediu procesual menit „să răspundă exigenţelor de legalitate, celeritate şi echitate a procesului penal“. În prezent, instituţia camerei preliminare este reglementată în cuprinsul Codului de procedură penală la art. 342-348, unde se găsesc elementele referitoare la obiectul şi durata, măsurile premergătoare, procedura, soluţiile ce pot fi pronunţate şi contestaţia împotriva acestor soluţii. Cu toate că din reglementarea atribuţiilor pe care le presupune funcţia exercitată de judecătorul de cameră preliminară rezultă că activitatea acestuia nu priveşte fondul cauzei, actul procesual exercitat de către acesta neantamând şi nedispunând, în sens pozitiv sau negativ cu privire la elementele esenţiale ale raportului de conflict: faptă, persoană şi vinovăţie (a se vedea Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, paragraful 28), rezultatul procedurii în camera preliminară referitor la stabilirea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală are o influenţă directă asupra desfăşurării judecăţii pe fond, putând să fie decisiv pentru stabilirea vinovăţiei/nevinovăţiei inculpatului. Curtea a reţinut că părţile din procesul penal şi procurorul au dreptul de a contesta cele statuate de către judecătorul de cameră preliminară prin încheierea pronunţată [în condiţiile art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală] referitor la modul de soluţionare a cererilor şi excepţiilor, precum şi soluţiile de restituire a cauzei la parchet - în caz de constatare a unor neregularităţi ale actului de sesizare; excluderea totală a probelor administrate în cursul urmăririi penale; neremedierea, în termen, de către parchet a neregularităţilor actului de sesizare - ori cu privire la cazurile în care judecătorul a exclus una sau mai multe probe administrate sau a constatat nulitatea actelor de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, în condiţiile în care probele excluse nu pot fi avute în vedere la judecata în fond a cauzei.