Decizia CCR nr. 18/2017Punctul 27

CCR · decizie de neconstituționalitate · 17.01.2017 · dosar 1.519/111/2015
Punctul 27
27. Având în vedere că rezultatul procedurii în camera preliminară referitor la stabilirea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală are o influenţă directă asupra desfăşurării judecăţii pe fond, putând să fie decisiv pentru stabilirea vinovăţiei/nevinovăţiei inculpatului (Decizia nr. 631 din 8 octombrie 2015, mai sus citată, paragraful 34), Curtea constată că garanţiile pe care le implică prevederile art. 21 şi ale art. 131 din Legea fundamentală - aşa cum aceste texte au fost interpretate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale - impun ca procurorul, părţile şi persoana vătămată să aibă posibilitatea de a face contestaţie împotriva încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară dispune începerea judecăţii în condiţiile în care nu sau formulat cereri şi excepţii şi nici nu s-au ridicat din oficiu excepţii. ...
Sursa oficială ↗