Decizia CCR nr. 3/2017Punctul 18

18. Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 434 alin. (1) din Codul de procedură penală este inadmisibilă. În acest sens, arată că autorul excepţiei se referă la situaţia în care apelul a fost judecat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, caz în care, conform dispoziţiilor de lege criticate, decizia pronunţată nu poate fi atacată cu recurs în casaţie. În vederea desluşirii acestei critici este necesară examinarea dispoziţiilor procedurale privind competenţa materială. Astfel, observă că art. 40 alin. (2) din Codul de procedură penală reglementează în competenţa Înaltei Curţi şi judecarea apelurilor împotriva hotărârilor penale pronunţate în primă instanţă de curţile de apel, de curţile militare de apel şi de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Ca urmare, deşi Înalta Curte se pronunţă şi ca instanţă de apel, art. 434 alin. (1) din Codul de procedură penală nu prevede posibilitatea atacării cu recurs în casaţie a deciziilor instanţei supreme. Includerea în norma criticată a hotărârilor pronunţate de instanţa supremă, ca instanţă de apel, reprezintă o modificare a soluţiei legislative în sensul extinderii cazurilor în care se poate formula recurs în casaţie. Or, acceptarea unei asemenea critici ar echivala cu transformarea instanţei de contencios constituţional într-un legislator pozitiv, ceea ce ar contraveni art. 61 din Constituţie, potrivit căruia „Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a ţării“, fiind în contradicţie şi cu dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, conform cărora „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“. În subsidiar, referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, arată că aceasta nu poate fi reţinută, întrucât normele supuse controlului de constituţionalitate se aplică în mod egal tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare. Cât priveşte pretinsa încălcare a prevederilor art. 21 şi ale art. 24 din Constituţie, consideră că dispoziţiile de lege criticate nu sunt de natură să încalce principiul liberului acces la justiţie şi nici să restrângă dreptul la apărare. Precizează că accesul liber la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte, fără să însemne, însă, că el trebuie asigurat la toate căile de atac. Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, care se poate exercita în condiţiile expres stabilite de lege. ...