Decizia CCR nr. 154/2017Punctul 9

9. Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 434 alin. (1) din Codul de procedură penală este inadmisibilă. În acest sens, arată că autorul excepției se referă la situația în care apelul a fost judecat de Înalta Curte de Casație și Justiție, caz în care, conform dispozițiilor de lege criticate, decizia pronunțată nu poate fi atacată cu recurs în casație. În vederea deslușirii acestei critici este necesară examinarea dispozițiilor procedurale privind competența materială. Astfel, observă că art. 40 alin. (2) din Codul de procedură penală reglementează în competența Înaltei Curți și judecarea apelurilor împotriva hotărârilor penale pronunțate în primă instanță de curțile de apel, de curțile militare de apel și de Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Ca urmare, deși Înalta Curte se pronunță și ca instanță de apel, art. 434 alin. (1) din Codul de procedură penală nu prevede posibilitatea atacării cu recurs în casație a deciziilor instanței supreme. Includerea în norma criticată a hotărârilor pronunțate de instanța supremă, ca instanță de apel, reprezintă o modificare a soluției legislative în sensul extinderii cazurilor în care se poate formula recurs în casație. Or, acceptarea unei asemenea critici ar echivala cu transformarea instanței de contencios constituțional într-un legislator pozitiv, ceea ce ar contraveni art. 61 din Constituție, potrivit căruia „Parlamentul este [... ] unica autoritate legiuitoare a țării“, fiind în contradicție și cu dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, conform cărora „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“. În subsidiar, referitor la critica de neconstituționalitate raportată la prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, arată că aceasta nu poate fi reținută, întrucât normele supuse controlului de constituționalitate se aplică în mod egal tuturor celor aflați în situația prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare. Cât privește pretinsa încălcare a prevederilor art. 21 și ale art. 24 din Constituție, consideră că dispozițiile de lege criticate nu sunt de natură să încalce principiul liberului acces la justiție și nici să restrângă dreptul la apărare. Precizează că accesul liber la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește, fără să însemne, însă, că el trebuie asigurat la toate căile de atac. Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, care se poate exercita în condițiile expres stabilite de lege. ...