Decizia CCR nr. 795/2016Paragraful 40

CCR · decizie de neconstituționalitate · 16.12.2016 · dosar 2.816A/2016.3
Paragraful 40
36. În susţinerea neconstituţionalităţii legii contestate, nesocotirea principiului separaţiei puterilor în stat este invocată în contextul pretinsei nerespectări a unui termen legal în care Guvernul are obligaţia de a răspunde Parlamentului în urma solicitării informării emise de către Parlament în temeiul art. 111 alin. (1) din Legea fundamentală. Se arată în argumentarea sesizării de neconstituţionalitate că acest termen trebuie să fie unul rezonabil, de natură a da posibilitatea reală Guvernului de a formula un răspuns bine fundamentat şi complet, apt să propună măsurile necesare echilibrării bugetului de stat. Sunt indicate, în acest sens, termenul de 60 de zile prevăzut de art. 11 lit. b^1) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, în care Guvernul emite puncte de vedere asupra propunerilor legislative şi le transmite Parlamentului, sau termenul de 10 zile cuprins la art. 167 alin. (5) din Regulamentul Senatului, în care autorităţile publice, inclusiv Guvernul, sunt obligate să răspundă solicitării Senatului. Simpla solicitare a informării, fără acordarea unui termen rezonabil pentru primirea răspunsului şi adoptarea imediată a legii cu impact bugetar, echivalează, în opinia autorului sesizării de neconstituţionalitate, cu golirea de conţinut a art. 111 alin. (1) din Constituţie şi cu afectarea principiului loialităţii constituţionale, consacrat pe calea jurisprudenţei Curţii Constituţionale a României.
Sursa oficială ↗