Decizia CCR nr. 772/2016Punctul 16
Punctul 16
16. Curtea constată că existenţa formei agravate a infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. (2) teza întâi din Codul penal necesită îndeplinirea următoarelor cerinţe cumulative: fapta să fie comisă cu ocazia exercitării unei profesii sau meserii ori a efectuării unei anumite activităţi; să existe dispoziţii legale sau măsuri de prevedere pentru exerciţiul respectivei profesii sau meserii ori pentru efectuarea respectivei activităţi; fapta să fie urmarea nerespectării acelor dispoziţii legale sau măsuri de prevedere. Prin instituirea acestei agravante, legiuitorul a urmărit să determine la prudenţă pe cei care exercită profesii sau meserii ori desfăşoară anumite activităţi pentru care există dispoziţii legale sau măsuri de prevedere tocmai în considerarea faptului că orice neatenţie în exercitarea, respectiv efectuarea acestora poate avea consecinţe grave, constând chiar în pierderea vieţii uneia sau a mai multor persoane. În considerarea unor asemenea atitudini de lipsă de atenţie faţă de viaţa celor din jur, legiuitorul - preocupat să ocrotească viaţa persoanei - obligă pe destinatarii textului de lege criticat să manifeste atenţie, chibzuinţă în relaţiile sociale ori de câte ori efectuează activităţi care ar putea provoca moartea unei persoane. Sintagma „unei anumite activităţi“ se referă, aşadar, la acele activităţi pentru a căror desfăşurare există dispoziţii legale sau măsuri de prevedere tocmai în considerarea faptului că orice neatenţie în efectuarea acestora poate avea consecinţe grave, constând chiar în pierderea vieţii uneia sau a mai multor persoane. În literatura juridică de specialitate se arată că, în practică, uciderea din culpă în modalitatea agravată reglementată de art. 192 alin. (2) teza întâi din Codul penal este mai des întâlnită în domeniul circulaţiei pe drumurile publice, în cel medical şi în cel al construcţiilor. ...
Sursa oficială ↗