Decizia CCR nr. 772/2016Punctul 24

CCR · decizie de neconstituționalitate · 15.12.2016 · dosar 4.072/221/2015
Punctul 24
24. În fine, autoarea excepţiei invocă şi existenţa unei contradicţii între dispoziţiile art. 192 alin. (2) teza întâi din Codul penal şi prevederile art. 8 alin. (4) teza I - privind forma de redactare a actelor normative - şi ale art. 36 alin. (1) - referitor la stilul actelor normative - din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative (republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010). O asemenea critică nu poate fi nici ea reţinută, întrucât examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu prevederi din Constituţie sau din actele internaţionale la care România este parte, iar nu compararea dispoziţiilor mai multor legi între ele şi nici coroborarea lor sau posibilele contradicţii din cadrul legislaţiei interne (Decizia nr. 495 din 16 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 19 ianuarie 2005, Decizia nr. 1.433 din 4 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2011, Decizia nr. 463 din 12 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 21 iunie 2011). ...
Sursa oficială ↗