Decizia CCR nr. 783/2016Punctul 16

CCR · decizie de neconstituționalitate · 15.12.2016 · dosar 22.025/197/2015
Punctul 16
16. În ceea ce priveşte criteriile de discriminare avute în vedere de-a lungul timpului de legiuitor, Curtea reţine că art. 247 din Codul penal din 1969 prevedea iniţial, sub denumirea marginală de „Abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi“, infracţiunea cu următorul cuprins: „Îngrădirea, de către un funcţionar public, a folosinţei sau a exerciţiului drepturilor vreunui cetăţean, ori crearea pentru acesta a unor situaţii de inferioritate pe temei de naţionalitate, rasă, sex sau religie, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani“. Prin art. I pct. 59 din Legea nr. 278/2006 pentru modificarea şi completarea Codului penal, precum şi pentru modificarea şi completarea altor legi (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 12 iulie 2006), conţinutul incriminării din art. 247 din Codul penal din 1969 a fost modificat, prin introducerea unor noi temeiuri de discriminare, după cum urmează: „Îngrădirea, de către un funcţionar public, a folosinţei sau a exerciţiului drepturilor unei persoane ori crearea pentru aceasta a unei situaţii de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie, apartenenţă politică, convingeri, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani“. ...
Sursa oficială ↗