Decizia CCR nr. 764/2016Paragraful 7
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 14.12.2016
- Dosarul
- 2.323A/2016.3
6. Se invocă şi principiile care stau la baza responsabilităţii fiscal-bugetare, prevăzute de Legea nr. 69/2010, şi anume principiul transparenţei, principiul stabilităţii, principiul responsabilităţii fiscale, principiul echităţii, principiul eficienţei, principiul gestionării eficiente a cheltuielilor de personal plătite din fonduri publice. De asemenea se susţine că nu sunt respectate prevederile art. 15-17 ale aceleiaşi legi. Se apreciază că este relevantă în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în care s-a reţinut necesitatea ca iniţiativa legislativă să conţină informaţii referitoare la efectele financiare asupra bugetului general consolidat, şi anume modificări ale cheltuielilor bugetare, precum şi la calculele privind fundamentarea acestor modificări (deciziile nr. 1.354/2010, nr. 1.358/2010, nr. 1.360/2010). Per a contrario, ori de câte ori o astfel de analiză nu însoţeşte o iniţiativă legislativă, se reţine încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 138 alin. (5) .
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.