Decizia CCR nr. 764/2016Paragraful 29

CCR · decizie de neconstituționalitate · 14.12.2016 · dosar 2.323A/2016.3
Paragraful 29
23. Sunt invocate, de asemenea, prevederile art. 4 şi art. 15-17 din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată în temeiul art. III din Legea nr. 377/2013 pentru modificarea şi completarea Legii responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 14 mai 2015. Textele legale invocate consacră principiul transparenţei în ceea ce priveşte stabilirea obiectivelor fiscal-bugetare şi derularea politicii fiscale şi bugetare, principiul stabilităţii, principiul responsabilităţii fiscale, principiul echităţii, principiul eficienţei, principiul gestionării eficiente a cheltuielilor de personal plătite din fonduri publice (art. 4), obligaţia ca, în cazul propunerilor de introducere a unor măsuri/politici/iniţiative legislative a căror adoptare atrage majorarea cheltuielilor bugetare, iniţiatorii să prezinte fişa financiară prevăzută la art. 15 din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, însoţită de ipotezele şi metodologia de calcul utilizată şi o declaraţie conform căreia majorarea de cheltuială respectivă este compatibilă cu obiectivele şi priorităţile strategice specificate în strategia fiscal-bugetară, cu legea bugetară anuală şi cu plafoanele de cheltuieli prezentate în strategia fiscal-bugetară (art. 15), obligaţia Guvernului şi a fiecărui ordonator de credite, precum şi a oricărei entităţi responsabile de elaborare a politicilor şi acordurilor salariale din sectorul public de a se asigura că toate aceste politici şi acorduri salariale sunt în concordanţă cu principiile responsabilităţii fiscale, regulile fiscale, precum şi cu obiectivele şi limitele din strategia fiscal-bugetară (art. 16) şi interdicţia de promovare de acte normative cu mai puţin de 180 de zile înainte de expirarea mandatului Guvernului, în conformitate cu art. 110 alin. (1) din Constituţia României, republicată, care conduc la creşterea cheltuielilor de personal sau a pensiilor în sectorul bugetar (art. 17).
Sursa oficială ↗