Decizia CCR nr. 743/2016Punctul 32

32. Astfel, Curtea observă că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îşi exercită competenţa constituţională de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti prin intermediul recursului în interesul legii, iar nu prin intermediul căii de atac extraordinare a recursului în casaţie. Un argument în acest sens este şi faptul că, în temeiul art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, competenţa instanţelor de judecată şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. Instanţa de contencios constituţional a statuat că, în înţelesul acestei norme constituţionale, legiuitorul este singurul abilitat să reglementeze, prin lege, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată, fără alte restricţii decât cele rezultate din celelalte prevederi ale Constituţiei sau din actele normative internaţionale arătate în art. 20 din Legea fundamentală (Decizia nr. 23 din 27 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 10 februarie 2004). În acest context, Curtea reţine că, în temeiul acestei competenţe constituţionale, legiuitorul a reglementat soluţionarea căii de atac a recursului şi în competenţa altor instanţe judecătoreşti decât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Astfel, Curtea observă că în materie civilă, potrivit art. 483 alin. (3) din Codul de procedură civilă, recursul are acelaşi scop ca şi în materie penală, acela de examinare, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Or, potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol, în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată. În coroborare cu acest alineat, prevederile art. 95 şi 96 din Codul de procedură civilă dispun că tribunalele şi curţile de apel judecă, ca instanţe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege. ...