Decizia CCR nr. 745/2016Paragraful 17

13. Guvernul, exprimându-şi punctul de vedere în dosarele Curţii nr. 274D/2016 şi nr. 448D/2016, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că plângerea reglementată de dispoziţiile art. 340 şi următoarele din Codul de procedură penală are ca obiect verificarea legalităţii şi temeiniciei soluţiilor de neurmărire ori de netrimitere în judecată, dispuse de procuror. Prin urmare, în cadrul acestei proceduri, judecătorul de cameră preliminară este chemat să se pronunţe nu asupra fondului cauzei penale - existenţa faptei, caracterul infracţional al acesteia şi imputabilitatea faptei în raport cu persoana cercetată -, ci asupra întemeierii în fapt - raportat la probele administrate în urmărirea penală - şi în drept - raportat la prevederile legale incidente - a soluţiei dispuse de procuror. Opţiunea legiuitorului de a nu permite administrarea de probe noi în procedura plângerii reglementate de art. 340 şi următoarele din Codul de procedură penală are o justificare în specificul acestei proceduri, căci verificarea legalităţii şi temeiniciei soluţiei procurorului nu poate fi făcută decât prin raportare la situaţia de fapt şi la probele avute în vedere de procuror în faza de urmărire penală. În această procedură specială, constatarea necesităţii administrării unor probe noi echivalează de lege lata cu constatarea caracterului incomplet al probatoriului administrat în faza de urmărire penală. Astfel, dacă examinând plângerea, judecătorul de cameră preliminară constată că probele administrate în faza urmăririi penale nu confirmă soluţia procurorului şi nici nu sunt suficiente pentru a justifica o altă soluţie, acesta nu poate proceda la completarea probatoriului, ci va dispune - în temeiul art. 341 alin. (6) lit. b) din Codul de procedură penală sau, după caz, al art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală - admiterea plângerii, desfiinţarea soluţiei atacate şi trimiterea cauzei la procuror pentru a începe sau pentru a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mişcare acţiunea penală şi a completa urmărirea penală; în acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, potrivit cărora începerea judecăţii - ca urmare a admiterii plângerii şi desfiinţării soluţiei atacate - nu poate fi dispusă decât dacă judecătorul de cameră preliminară constată că probele legal administrate sunt suficiente. Aşadar, în cazul contrar, acesta nu va putea complini probatoriul, ci va trebui să trimită cauza la procuror pentru completarea urmăririi penale. Apreciază că soluţia legislativă nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil, de vreme ce, în prezent, urmare a Deciziei Curţii nr. 599 din 21 octombrie 2014, judecarea plângerii reglementate de art. 340 şi următoarele din Codul de procedură penală, are loc cu citarea petentului, dar şi a părţilor şi subiecţilor procesuali principali, în condiţii de contradictorialitate şi oralitate, aceştia având posibilitatea nu doar de a depune note scrise, ci şi de a se prezenta pentru a-şi susţine punctele de vedere în faţa judecătorului de cameră preliminară, personal ori reprezentaţi sau asistaţi de apărător.