Decizia CCR nr. 750/2016Paragraful 20

CCR · decizie de neconstituționalitate · 13.12.2016 · dosar 32.701/303/2015
Paragraful 20
14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit art. 374 alin. (1) din Codul de procedură penală, la primul termen la care procedura de citare este legal îndeplinită şi cauza se află în stare de judecată, preşedintele dispune ca grefierul să dea citire actului prin care s-a dispus trimiterea în judecată (rechizitoriul) ori, după caz, a celui prin care s-a dispus începerea judecăţii [încheierea pronunţată de judecătorul de cameră preliminară în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală ori decizia de începere a judecăţii pronunţate conform art. 341 alin. (10) lit. b) din Codul de procedură penală] sau să facă o prezentare succintă a acestuia, limitându-se în acest fel la faptă, încadrarea sa juridică şi identitatea inculpatului. În aceste condiţii, Curtea observă că citirea actului de sesizare reprezintă punctul iniţial al etapei preliminare cercetării judecătoreşti, aceea a aducerii la cunoştinţă a învinuirii, lămuririlor şi formulării cererilor prealabile. Prin citirea actului de sesizare, acuzarea devine publică, fiind stabilite totodată şi limitele judecăţii. În acelaşi timp, la acest moment se poate aprecia că dosarul se află în stare de judecată. De asemenea, la acest moment preşedintele explică inculpatului în ce constă învinuirea ce i se aduce, îl înştiinţează pe inculpat cu privire la dreptul de a nu face nicio declaraţie, atrăgându-i atenţia că ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva sa, precum şi cu privire la dreptul de a pune întrebări coinculpaţilor, persoanei vătămate, celorlalte părţi, martorilor, experţilor şi de a da explicaţii în tot cursul cercetării judecătoreşti, când socoteşte că este necesar, această obligaţie a preşedintelui fiind, în fapt, o garanţie a dreptului la apărare al inculpatului.
Sursa oficială ↗