Decizia CCR nr. 728/2016Paragraful 23

18. Prin Decizia nr. 25 din 7 decembrie 2015, anterior referită, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că denumirea marginală a art. 213 din Codul de procedură penală - "Calea de atac împotriva măsurii controlului judiciar dispuse de procuror" - este relevantă şi corespunde conţinutului articolului, în sensul că dispoziţia este aplicabilă doar în situaţia în care măsura controlului judiciar este dispusă de procuror, iar utilizarea singularului indică faptul că, în acest caz, există o singură cale de atac. Chiar dacă se poate imputa legiuitorului o lipsă de rigurozitate în ceea ce priveşte terminologia folosită, în condiţiile în care noţiunea de "cale de atac" este asociată, în general, cu instrumentul prin intermediul căruia se cenzurează o hotărâre judecătorească, şi nu un act al organului de urmărire penală, voinţa acestuia a fost aceea de a sublinia, pe de o parte, natura juridică a plângerii, iar pe de altă parte, unicitatea acesteia drept cale de atac ce poate fi exercitată împotriva ordonanţei procurorului prin care s-a luat măsura controlului judiciar. În altă ordine de idei, recunoaşterea plângerii ca singura cale de atac ce poate fi exercitată într-o asemenea ipoteză este în consonanţă cu întreaga filosofie a noului Cod de procedură penală, care a instituit principiul unicităţii căii ordinare de atac, inclusiv în cazul judecării fondului cauzei. Or, dacă în cazul judecării unei cauze pe fond, când se statuează asupra vinovăţiei unei persoane trimise în judecată, este recunoscută o singură cale ordinară de atac, legiuitorul nu putea avea o altă opţiune în materia măsurilor preventive. Mergând pe linia aceluiaşi raţionament, particularizat, însă, în materia măsurilor preventive, este greu de acceptat că, în cazul unor măsuri preventive mult mai intruzive dispuse de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, cum sunt arestul la domiciliu sau arestarea preventivă, să existe o singură cale de atac, conform normei generale din art. 204 alin. (1) din Codul de procedură penală, în timp ce în cazul măsurii preventive a controlului judiciar dispuse prin ordonanţă de către procuror, aceasta să poată face obiectul unei duble cenzuri - mai întâi plângerea formulată în condiţiile art. 213 alin. (1) din Codul de procedură penală, iar apoi contestaţia formulată în condiţiile art. 204 alin. (1) din Codul de procedură penală. Modalitatea în care este reglementată măsura controlului judiciar în actuala legislaţie, în sensul existenţei unei unice căi de atac împotriva luării ori prelungirii acesteia, nu contravine dispoziţiilor Convenţiei. Posibilitatea de a ataca în faţa unui judecător de drepturi şi libertăţi luarea sau prelungirea măsurii controlului judiciar dispuse de către procuror echivalează cu materializarea dreptului la un recurs efectiv în faţa unei instanţe (în cazul nostru, în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi), drept impus de dispoziţiile art. 13 din Convenţie.