Decizia CCR nr. 728/2016Paragraful 9

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se arată că actul procurorului de dispunere a măsurii controlului judiciar sau a prelungirii acestei măsuri este unul unilateral, motiv pentru care controlul acestuia nu se poate rezuma doar la analiza şi cenzura exercitată de judecătorul de drepturi şi libertăţi. Se observă că, prin Decizia nr. 25 din 7 decembrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 213 şi art. 215^1 alin. (5) din Codul de procedură penală, a stabilit că încheierea prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi soluţionează plângerea formulată de inculpat împotriva ordonanţei procurorului prin care s-a luat ori s-a prelungit măsura preventivă a controlului judiciar este definitivă. Se susţine că măsura preventivă analizată presupune o restrângere a libertăţii individuale, iar lipsa unei căi de atac împotriva încheierii prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi soluţionează plângerea formulată împotriva ordonanţei procurorului de dispunere sau de prelungire a măsurii controlului judiciar este de natură a încălca dreptul de acces liber la justiţie, precum şi dispoziţiile constituţionale ale art. 129. Se arată, de asemenea, că nereglementarea unei astfel de căi de atac echivalează cu neasigurarea dublului grad de jurisdicţie în materie penală, aspect ce contravine dispoziţiilor art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie.