Decizia CCR nr. 701/2016Punctul 68

68. Prin urmare, se desprinde concluzia potrivit căreia dispoziţiile art. 141^1 din Codul penal din 1969 şi art. 187 din Codul penal nu aduc atingere prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) , deoarece legea defineşte în mod clar ce se înţelege prin noţiunea de „pedeapsă prevăzută de lege“, urmând ca, la nevoie, să se facă apel la interpretarea judiciară ori la o asistenţă juridică calificată. În acest sens, ţinând seama de principiul aplicabilităţii generale a legilor, Curtea de la Strasbourg a reţinut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunţată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 şi 37, Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunţată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141 şi Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunţată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 şi 93). ...