Decizia CCR nr. 701/2016Punctul 14

CCR · decizie de neconstituționalitate · 29.11.2016 · dosar 8.311/105/2008
Punctul 14
14. În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141^1 din Codul penal din 1969 şi art. 187 din Codul penal, autorul apreciază că acestea încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) referitor la statul de drept şi la respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor. Astfel, textul are o redactare deficitară şi contradictorie, de natură a aduce atingere atât principiului previzibilităţii şi accesibilităţii legii penale, cât şi principiului securităţii juridice, deoarece, în cazul unor construcţii normative speciale, cum ar fi variantele agravate/atenuate sau incriminările complexe absorbante, pot să apară probleme în analiza conceptului de pedeapsă prevăzută de lege. De exemplu, în cazul infracţiunii prevăzute de art. 13^2 din Legea nr. 78/2000, cauza de agravare a pedepsei, care nu trebuie luată în considerare la stabilirea pedepsei prevăzute de lege, se află întrun alt text de lege decât cel care incriminează fapta în varianta-tip, în forma consumată. De aceea, „în lipsa unor criterii legale stabile întrebuinţate de legiuitor în crearea acestor variate derivări de la conţinutul-tip al unor infracţiuni, rămâne la stricta latitudine a judecătorului dacă se va raporta la textul care incriminează fapta în varianta-tip sau la textul de lege, distinct, care incriminează aceeaşi faptă în varianta agravată.“ ...
Sursa oficială ↗