Decizia CCR nr. 701/2016Punctul 72
Punctul 72
72. Cu privire la această critică, Curtea constată că nu poate fi primită, deoarece încadrarea juridică corectă a unei fapte penale nu este o problemă de constituţionalitate, ci una de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale criticate, ce ţine de resortul instanţelor de judecată de drept comun. În acest sens, Curtea Constituţională face trimitere la Decizia nr. VIII din 5 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 733 din 30 octombrie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, prin care s-a statuat că prin modificările aduse succesiv dispoziţiilor legale din Codul penal care definesc înţelesul noţiunii de „consecinţe deosebit de grave“ s-a urmărit de către legiuitor doar adaptarea la fluctuaţia cursului monedei în circulaţie a cuantumului valoric ce imprimă, în momentele adoptării diverselor acte normative modificatoare, caracter deosebit de grav. De aceea, în cazul contestaţiei la executare prin care se invocă modificarea înţelesului noţiunii de „consecinţe deosebit de grave“, nu se poate schimba încadrarea juridică dată faptei prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi nici nu se poate reduce ulterior pedeapsa aplicată în cauză, întrucât modificarea înţelesului noţiunii supuse atenţiei nu este identică cu cerinţa de a fi intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară la care se referă art. 14 şi 15 din Codul penal din 1969. ...
Sursa oficială ↗