Decizia CCR nr. 708/2016Punctul 28

28. Aşa fiind, Curtea analizează, în continuare, dacă dreptul la alocaţie pentru hrană are un impact economico-social deosebit, care permite constituţionalizarea sa. Pentru a face această analiză, Curtea apreciază că este necesar a fi amintite cele reţinute prin Decizia nr. 64 din 24 februarie 2015, paragraful 18, în sensul că protecţia socială a muncii reprezintă o componentă esenţială a dreptului la muncă. Cu privire la garanţiile drepturilor fundamentale la muncă şi la protecţia socială a muncii, Curtea a reţinut că „acestea vizează reglementarea legală a raporturilor de muncă, asigurarea stabilităţii acestora, a drepturilor şi obligaţiilor angajatorilor şi ale angajaţilor, ele având menirea, pe de o parte, să asigure desfăşurarea raporturilor juridice de muncă într-un cadru legal, judicios şi echitabil, apărarea deopotrivă a intereselor legitime, atât ale angajatorilor, cât şi ale salariaţilor (Decizia nr. 506 din 4 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 982 din 4 noiembrie 2005) şi, pe de altă parte, să împiedice angajatorii să dispună, din proprie iniţiativă, încetarea raporturilor de muncă în mod abuziv, nelegal şi nejustificat, şi, corelativ, să asigure exercitarea dreptului de apărare al salariaţilor împotriva oricăror măsuri nelegale sau neîntemeiate (Decizia nr. 205 din 26 iunie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 19 septembrie 2001, sau Decizia nr. 252 din 18 septembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 19 noiembrie 2001).“ Prin urmare, Curtea consideră că, pentru a avea un caracter de drept fundamental, o măsură de protecţie socială trebuie să asigure în mod esenţial exercitarea dreptului la muncă în condiţii de legalitate şi echitate, respectarea drepturilor salariaţilor şi, totodată, să intervină cu acele reglementări care sunt de natură să garanteze posibilitatea reală, concretă de a desfăşura munca, astfel încât acest drept să nu dobândească un caracter iluzoriu. Or, în ceea ce priveşte alocaţia de hrană, Curtea apreciază că, în pofida contribuţiei sale la crearea unor condiţii cât mai adecvate desfăşurării activităţii poliţiştilor, nu se poate susţine că impactul acestui drept asupra raportului de serviciu este de natură să influenţeze legalitatea, caracterul judicios şi echitabil al acestuia şi nu poate fi văzut ca o măsură în lipsa căreia exercitarea drepturilor şi îndatoririlor ce decurg din raportul de serviciu ar fi supuse îndoielii ori ar da loc abuzului uneia dintre părţile raportului de serviciu. Astfel, în măsura în care protecţia socială a salariaţilor este văzută ca o modalitate de garantare şi protejare a exercitării dreptului la muncă, Curtea consideră că dreptul la alocaţia de hrană nu reprezintă un element esenţial pentru existenţa raportului de serviciu al poliţiştilor şi exercitarea drepturilor şi îndatoririlor ce decurg din acesta, ci doar o modalitate prin care legiuitorul, în funcţie de resursele financiare disponibile, a înţeles să creeze condiţii adecvate desfăşurării acestei profesii. Legiuitorul are libertatea de a opta care sunt modalităţile concrete prin care asigură diverselor categorii profesionale condiţiile adecvate desfăşurării muncii, fără a se putea considera că toate aceste măsuri reprezintă drepturi fundamentale, în măsura în care nu sunt determinante pentru existenţa şi desfăşurarea raporturilor de muncă. De asemenea, legiuitorul va putea dispune modificarea sau chiar încetarea acordării acestor măsuri de protecţie socială, fără a fi necesar să se supună condiţiilor art. 53 din Constituţie, întrucât acest text constituţional priveşte numai drepturile consacrate de Legea fundamentală, iar nu şi cele stabilite prin legi. ...