Decizia CCR nr. 708/2016Punctul 25

25. Cât priveşte conţinutul dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din Constituţie, Curtea, prin Decizia nr. 64 din 24 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 28 aprilie 2015, paragraful 20, a arătat, în esenţă, că textul constituţional enumeră elementele componente ale dreptului la protecţie socială a salariaţilor, respectiv securitatea şi sănătatea salariaţilor, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe ţară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, formarea profesională, precum şi „alte situaţii specifice, stabilite prin lege“. Curtea a constatat că intenţia legiuitorului constituant, prin trimiterea la „alte situaţii specifice, stabilite prin lege“ în vederea determinării sferei de cuprindere normativă a dreptului, a fost aceea de a permite configurarea şi structurarea acestuia într-un mod dinamic, permiţând adaptarea sa noilor realităţi economice sau sociale care intervin în evoluţia societăţii. Pentru a se pronunţa cu privire la o eventuală încălcare a dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din Constituţie, Curtea, prin paragraful 21 al aceleiaşi decizii, a apreciat că este necesar să distingă între acele elemente componente ale dreptului care îl definesc şi-l caracterizează, fiind inerente existenţei sale constituţionale, şi cele care au o natură pur legală. Dacă în raport cu această din urmă categorie de elemente care ţin de protecţia socială a muncii, legiuitorul are o largă marjă de apreciere, în raport cu prima categorie marja acestuia de apreciere este una limitată, ţinând cont tocmai de natura juridică specifică a acesteia. Prin urmare, Curtea a considerat că este necesar să analizeze dacă dreptul consacrat prin lege reprezintă o măsură de protecţie socială a muncii, iar în cazul unui răspuns pozitiv, dacă este un drept pur legal sau, din contră, caracterizează însuşi dreptul fundamental la măsuri de protecţie socială a muncii. Cât priveşte cea de a doua cerinţă, Curtea, prin Decizia nr. 64 din 24 februarie 2015, paragraful 24, a statuat că, pentru a putea considera că un drept care este consacrat prin lege, dar nu şi la nivel constituţional, are un caracter fundamental este necesar ca acesta să reprezinte fie o transpunere a unor prevederi din tratate internaţionale la care România este parte, fie să constituie măsuri de protecţie socială a muncii cu un impact social-economic deosebit. În acest sens, Curtea a reţinut că „teza întâi a art. 41 alin. (2) din Constituţie are un conţinut normativ flexibil tocmai pentru a putea fi adaptat la schimbările social-economice la care este supusă societatea de-a lungul timpului. Această concluzie este susţinută şi de faptul că teza a doua a aceluiaşi text constituţional, pentru a defini elementele componente ale dreptului la măsuri de protecţie socială a muncii, dezvoltă teza întâi a art. 41 alin. (2) din Constituţie, printr-o trimitere generică la lege. Această trimitere la lege permite Curţii Constituţionale ca, prin jurisprudenţa sa, să constituţionalizeze acele drepturi ale angajaţilor prevăzute de lege care reprezintă fie o transpunere a unor prevederi din tratate internaţionale la care România este parte, fie măsuri de protecţie socială a muncii cu un impact social-economic deosebit.“ ...