Decizia CCR nr. 345/2014Paragraful 28

23. Referitor la critica vizând restrângerea neconstituţională a exerciţiului dreptului salariaţilor la măsuri de protecţie socială, Curtea reţine că art. 41 alin. (2) din Constituţie precizează că acest drept priveşte "securitatea şi sănătatea salariaţilor, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe ţară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, formarea profesională", fără a face referire expresă la dreptul de informare şi consultare prealabilă concedierii colective. Este adevărat că enumerarea măsurilor de protecţie socială nu este exhaustivă, legiuitorul constituant utilizând expresia "precum şi alte situaţii specifice, stabilite prin lege", ceea ce înseamnă că revine competenţei exclusive a legiuitorului stabilirea lor, precum şi a condiţiilor în care se acordă aceste măsuri de protecţie, în funcţie de împrejurările concrete şi obiectivele vizate, putând institui, aşa cum s-a arătat mai sus, tratamente juridice diferite pentru persoane aflate în situaţii obiectiv diferite. Sub acest aspect, Curtea remarcă voinţa clară a legiuitorului de a nu exclude total salariaţii din sectorul bugetar de la aplicarea prevederilor dreptului comun în materie - dreptul muncii. Astfel, art. 74 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 prevede că doar dispoziţiile art. 68-73 nu se aplică salariaţilor din instituţiile publice şi autorităţile publice, rezultând, per a contrario, că celelalte norme juridice ale legii îi vizează şi pe aceştia. Pe de altă parte, în situaţia unor categorii speciale de salariaţi ai instituţiilor sau autorităţilor publice - cum ar fi funcţionarii publici, al căror statut este reglementat de Legea nr. 188/1999 - legiuitorul a prevăzut, prin lege specială, statutul acestora, incluzând, deci, drepturi şi obligaţii relative la desfăşurarea raporturilor de serviciu specifice.