Decizia CCR nr. 710/2016Paragraful 42
Paragraful 42
39. Potrivit dispoziţiilor art. 781 din Codul de procedură civilă, salariul şi toate veniturile periodice asimilate salariului reprezintă sume de bani, care pot face obiectul executării silite, prin intermediul popririi, indiferent de titlul cu care sunt datorate de terţ debitorului urmărit, cu excepţia cazurilor în care legea declară insesizabile, în tot sau în parte, anumite sume de bani datorate debitorului urmărit. De asemenea pot fi poprite sumele de bani din conturile bancare, în acest caz poprirea purtând atât asupra soldului creditor al acestor conturi, cât şi asupra încasărilor viitoare. În privinţa urmăririi sumelor de bani datorate de un terţ debitorului urmărit, inclusiv a celor aflate în conturi bancare, trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 729 din Codul de procedură civilă, care instituie limitele în ceea ce priveşte urmărirea veniturilor băneşti ale debitorului urmărit: salariile şi toate veniturile periodice asimilate salariului sunt supuse unei insesizabilităţi absolute (în raporturile cu oricare dintre creditori), dar parţiale, o cotă din salariu ori din veniturile asimilate acestuia fiind rezervată creditorilor urmăritori, după cum urmează: până la jumătate din venitul lunar net, pentru sumele datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere sau alocaţie pentru copii, respectiv până la o treime din venitul lunar net, pentru orice alte datorii. O dispoziţie specială de protecţie socială a fost introdusă în art. 729 alin. (3) cu privire la veniturile din muncă ori la orice alte sume ce se plătesc periodic debitorului şi sunt destinate asigurării mijloacelor de existenţă ale acestuia, în cazul în care sunt mai mici decât cuantumul salariului minim net pe economie. Astfel, aceste venituri vor putea fi urmărite numai asupra părţii ce depăşeşte jumătate din cuantumul salariului minim net pe economie.
Sursa oficială ↗