Decizia ÎCCJ nr. 23/2025 (HP)Punctul VI

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 27.01.2025 · dosar 2.530/1/2024
Punctul VI
VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 19. Completul de judecată al instanței de trimitere a arătat că, prin art. 14 lit. d) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 118/2010), s-a reglementat diminuarea cu 15% a indemnizațiilor prevăzute de Legea nr. 341/2004. ... 20. Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 285/2010), începând cu luna ianuarie 2011, drepturile prevăzute la art. 14 din Legea nr. 118/2010 s-au majorat cu 15% față de cuantumul aflat în plată în luna octombrie 2010. ... 21. Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 22 din 18 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 790 din 16 decembrie 2013, a statuat că: „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (4) și art. 5 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 285/2010, stabilește că indemnizațiile lunare reparatorii și indemnizațiile lunare prevăzute de Legea nr. 341/2004 se calculează, în anul 2011, prin aplicarea coeficientului de 15% asupra cuantumului indemnizației aflat în plată în luna octombrie 2010.“ ... 22. De menționat că art. 5 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 341/2004 a devenit art. 5 alin. (1) lit. o) în urma modificării Legii nr. 341/2004 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2014 pentru modificarea și completarea Legii recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004. ... 23. Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat, raportat la indemnizațiile prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. m) , în prezent art. 5 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 341/2004, în sensul că după data de 1 ianuarie 2011 se calculează prin aplicarea coeficientului de 15% asupra cuantumului indemnizației aflat în plată în luna octombrie 2010. ... 24. Începând cu anul 2012 și până în anul 2023, au fost emise acte normative succesive prin care se menține același nivel al indemnizației și abia începând cu anul 2024 se majorează cu 13,8% nivelul acordat/cuvenit pentru luna decembrie 2023 al indemnizațiilor stabilite în baza Legii nr. 341/2004, potrivii art. XI alin. (1) lit. g) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare. ... 25. Prin urmare, punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea este în sensul că, începând cu aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 și până în anul 2024, modalitatea de determinare a cuantumului indemnizațiilor prevăzute de Legea nr. 341/2004 a rămas aceeași, actele normative succesive neprevăzând o altă modalitate de calcul, ci reglementând că se menține cuantumul indemnizației aflat în plată, astfel cum a fost determinat. ... ...
Sursa oficială ↗