Decizia CCR nr. 686/2016Paragraful 9

7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul apărătorului ales al autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, care susţine că prevederile art. 252 alin. (1) -(3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal sunt contrare principiului aşezării juste a sarcinilor fiscale, al nediscriminării şi al garantării dreptului de proprietate privată. În acest sens arată că prevederile criticate, care stabilesc impozitarea progresivă, au în vedere un singur criteriu, respectiv numărul de imobile deţinute în proprietate de către o persoană fizică, iar nu valoarea bunurilor aflate în patrimoniul persoanei fizice. Or, această modalitate de impozitare, stabilită în mod arbitrar, este contrară prevederilor constituţionale referitoare la aşezarea justă a sarcinilor fiscale, principiu care are în vedere impozitarea contribuabililor, respectiv contribuţia la bugetul de stat, în raport cu situaţia materială a acestora. În continuare prezintă exemple cu privire la modalitatea de impozitare şi, făcând trimitere la dinamica legislativă a prevederilor criticate, arată că, prin forma iniţială, legiuitorul a avut în vedere instituirea progresivă a acestui impozit, însă, indirect, a apreciat stabilirea acestuia raportat la averea contribuabilului, deoarece se încurajau veniturile din chirii şi, pe cale de consecinţă, aducerea unor impozite la bugetul de stat. Arată că prevederile legale, în vigoare, elimină această modalitate de impozitare şi stabilesc, în concret, impozitarea prin raportare la valoarea imobilului, ceea ce corespunde principiului aşezării juste a sarcinilor fiscale, adică fiecare contribuabil participă la formarea bugetului de stat în raport cu situaţia sa materială.