Decizia CCR nr. 686/2016Paragraful 38

34. În ceea ce priveşte susţinerile privind instituirea, prin normele criticate, a unui regim discriminator, prin prisma aşezării juste a sarcinilor fiscale, ca urmare a stabilirii impozitului datorat de contribuabili în funcţie de numărul de clădiri deţinute în proprietate, pe de o parte, şi pretinsa discriminare între persoanele fizice care au în proprietate două sau mai multe clădiri şi care datorează un impozit pe clădiri majorat şi persoanele fizice care deţin în proprietate clădiri dobândite prin succesiune legală şi care nu intră sub incidenţa prevederilor art. 252 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, pe de altă parte, Curtea observă că acestea sunt neîntemeiate. Astfel, din examinarea prevederilor art. 56 alin. (2) din Constituţie, referitor la aşezarea justă a sarcinilor fiscale, coroborat cu cele ale art. 139 alin. (1) din Constituţie care consacră principiul legalităţii în materie fiscală, rezultă că stabilirea impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat intră în competenţa exclusivă a legiuitorului, acesta având dreptul de a stabili cuantumul impozitelor şi taxelor şi de a opta pentru acordarea unor exceptări sau scutiri de la aceste obligaţii în favoarea anumitor categorii de contribuabili şi în anumite perioade de timp, în funcţie de situaţiile conjuncturale, dar, evident, şi în raport cu situaţia economico-financiară a ţării în perioadele respective (a se vedea Decizia nr. 607 din 12 iunie 2012, precitată), fără ca prin aceasta să fie instituită o discriminare prin prisma aşezării juste a sarcinilor fiscale.