Decizia CCR nr. 686/2016Paragraful 33

29. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 252 alin. (1) -(3) din Legea nr. 571/2003 instituie un impozit majorat/progresiv în sarcina persoanelor fizice care deţin în proprietate două sau mai multe clădiri. De asemenea prevăd modalitatea în care se determină impozitul majorat, precum şi excepţiile de la plata acestui impozit majorat. Din evaluarea dinamicii legislative, Curtea observă că aceste dispoziţii au suferit, în timp, modificări în ceea ce priveşte majorarea impozitului pe clădiri. Astfel, dacă în textul iniţial al art. 252 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 se prevedea că "dacă o persoană fizică are în proprietate două sau mai multe clădiri utilizate ca locuinţă, care nu sunt închiriate unei alte persoane, impozitul pe clădiri se majorează după cum urmează: a) cu 15% pentru prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu; b) cu 50% pentru cea de-a doua clădire în afara celei de la adresa de domiciliu; c) cu 75% pentru cea de-a treia clădire în afara celei de la adresa de domiciliu; d) cu 100% pentru cea de-a patra clădire şi următoarele în afara celei de la adresa de domiciliu", prin modificările aduse prin art. I al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2010 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 442 din 30 iunie 2010, aprobată prin Legea nr. 88/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 10 iunie 2011, se statuează în sensul că "persoanele fizice care au în proprietate două sau mai multe clădiri datorează un impozit pe clădiri, majorat după cum urmează: a) cu 65% pentru prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu; b) cu 150% pentru a doua clădire în afara celei de la adresa de domiciliu; c) cu 300% pentru a treia clădire şi următoarele în afara celei de la adresa de domiciliu."