Decizia CCR nr. 690/2016Paragraful 6

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiei, care pune concluzii de admitere a excepţiei. Referitor la admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate, se arată că aceasta îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, întrucât a fost invocată în faţa unei instanţe judecătoreşti, respectiv Judecătoria Răcari, are ca obiect o dispoziţie dintr-o lege, respectiv din Codul penal, care era în vigoare în momentul invocării excepţiei, în forma supusă controlului de constituţionalitate, are legătură cu soluţionarea cauzei, aceasta având ca obiect încuviinţarea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de autorul excepţiei, şi a fost ridicată de procurorul de şedinţă. Pe fond, se arată că acordul de recunoaştere a vinovăţiei este o grefă preluată din sistemul de drept anglo-saxon în sistemul de drept european, grefă incompatibilă cu legislaţia românească, ce încalcă dispoziţiile Legii fundamentale. Se face trimitere la modalitatea de reglementare a instituţiei acordului de recunoaştere a vinovăţiei în sistemul de drept anglo-saxon, mai exact în Regatul Unit, Statele Unite ale Americii şi statele membre ale Commonwealth, state în care acest acord este privit ca o formă de schimb voluntar, convenabilă ambelor părţi implicate, dar în care instituţia analizată este amplu criticată pentru neajunsul de a putea avea ca efect condamnarea unor persoane nevinovate, însă în privinţa cărora există indicii minime că ar putea fi vinovate de săvârşirea unor infracţiuni. De asemenea, se face referire la modalitatea de reglementare a acordului de recunoaştere a vinovăţiei în Franţa şi în Italia şi se conchide că această instituţie este aplicabilă, în statele membre ale Uniunii Europene în care există, doar în cazul infracţiunilor uşoare, aspect de care nu s-a ţinut cont cu ocazia reglementării acordului de recunoaştere a vinovăţiei în România. Se arată că, potrivit legislaţiei româneşti, la data invocării excepţiei, acordul de recunoaştere a vinovăţiei putea fi încheiat în cazul unor pedepse a căror limită specială maximă era de 7 ani, limită ce a fost înlocuită, ulterior, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, cu cea de 15 ani. Se susţine că, astfel, marea majoritate a infracţiunilor cercetate de organele de urmărire penală cad sub incidenţa acordului de recunoaştere a vinovăţiei. În plus, după modificarea instituţiei criticate prin ordonanţa de urgenţă anterior referită, inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor speciale de pedeapsă, în cazul pedepsei închisorii, şi de reducerea cu o pătrime a acestor limite, în cazul pedepsei amenzii. În acest fel, legiuitorul a remediat neajunsul legislativ semnalat în momentul invocării excepţiei de neconstituţionalitate. Cu toate acestea, se arată că, aşa cum Curtea Constituţională a statuat, în mod constant, în jurisprudenţa, spre exemplu, prin Decizia nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008, chiar dacă textul de lege criticat a suferit modificări legislative, sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile, ordonanţele şi dispoziţiile din legi sau din ordonanţe, ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. Prin urmare, o eventuală respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate ar pune părţile în imposibilitatea de a beneficia de efectele deciziei Curţii Constituţionale. Se subliniază faptul că, în acest caz, inculpatul din cauza în care a fost invocată prezenta excepţie nu va beneficia de reducerea cu o treime a limitelor speciale ale pedepsei, în condiţiile încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei anterior intervenţiei legislative anterior menţionate, la fel ca şi inculpaţii care încheie acorduri ulterior acestor modificări legislative, ajungând să fie discriminat în raport cu aceştia din urmă. Se conchide că textul criticat încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 şi art. 21 alin. (3) , precum şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Se mai arată că, deşi se permite instanţei să respingă acordul de recunoaştere a vinovăţiei atunci când constată că soluţia la care s-a ajuns prin încheierea acordului între procuror şi inculpat este nejustificat de blândă, instanţa nu are dreptul de a proceda în mod similar când soluţia stabilită prin acord este prea aspră prin raportare la fapta săvârşită şi la condiţiile comiterii acesteia. Se susţine că acesta este un alt motiv pentru care textele criticate contravin dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale mai sus enumerate. Se mai susţine că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. (4) din Constituţie, întrucât dau posibilitatea procurorului să se subroge în atribuţiile judecătorului, dându-i posibilitatea să analizeze probatoriul şi de a stabili cuantumul pedepsei şi modalitatea de executare a acesteia, judecătorului fiindu-i impus să achieseze la pedeapsa negociată.