Decizia CCR nr. 690/2016Paragraful 7

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă. Se arată că aspectele invocate în susţinerea excepţiei nu vizează constituţionalitatea textelor criticate, ci istoricul şi modalitatea de reglementare a instituţiei acordului de recunoaştere a vinovăţiei în diferite sisteme de drept. Se arată că dispoziţiile legale criticate au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici similare, instanţa de contencios constituţional pronunţând, în acest sens, Decizia nr. 53 din 16 februarie 2016, prin care a statuat că neconstituţionalitatea textului criticat nu poate fi dedusă din compararea regimului juridic al acordului de recunoaştere a vinovăţiei cu cel al recunoaşterii învinuirii în cursul judecăţii, întrucât premisele reglementării modului de stabilire a pedepsei în cele două situaţii procesuale sunt diferite. Se susţine că, în cazul acordului de recunoaştere a vinovăţiei, procurorul şi inculpatul pot să cadă de acord asupra cuantumului pedepsei, inculpatul având, astfel, o certitudine cu privire la acest cuantum, pe când, în cazul procedurii recunoaşterii învinuirii, chiar şi în urma reducerii cu o treime a cuantumului pedepsei închisorii, aceasta este stabilită, în mod unilateral de către instanţă. Se observă că, de altfel, ulterior sesizării Curţii Constituţionale cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate, legiuitorul a modificat instituţia acordului de recunoaştere a vinovăţiei, potrivit criticilor formulate de autorul excepţiei. Cu privire la critica referitoare la art. 485 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, se arată că este pusă în evidenţă, de fapt, o lacună legislativă, şi anume imposibilitatea judecătorului de a cenzura acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi în ipoteza în care apreciază că pedeapsa este mult prea severă. Se susţine că nici acesta nu este un aspect de neconstituţionalitate şi că, pentru reglementarea sa, legiuitorul a avut în vedere împrejurarea că, atâta vreme cât inculpatul a fost de acord cu cuantumul pedepsei stabilit prin acord, este pur speculativ să se aprecieze că acest cuantum este prea mare, pentru a fi cenzurat. Se mai arată că susţinerea potrivit căreia încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei se face conform unor criterii de avere reprezintă un alt aspect de domeniul interpretării şi aplicării legii. În fine, referitor la neconstituţionalitatea reglementării în Codul de procedură penală a instituţiei acordului de recunoaştere a vinovăţiei, se arată că aceasta este opţiunea legiuitorului, exprimată conform politicii sale penale, în marja de apreciere prevăzută la art. 61 din Constituţie.