Decizia ÎCCJ nr. 2/2025 (RIL)Punctul I

ÎCCJ · recurs în interesul legii · 27.01.2025 · dosar 2.621/1/2024
Punctul I
I. Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție și obiectul recursului în interesul legii 10. Înalta Curte de Casație și Justiție a fost învestită, prin sesizarea formulată de Colegiul de conducere al Curții de Apel Alba Iulia, cu soluționarea recursului în interesul legii ce vizează următoarele probleme de drept: Dacă dispozițiile art. 612 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, pot fi interpretate în sensul că, în măsura în care autoritățile și instituțiile publice nu și-au îndeplinit obligația prevăzută de art. 406 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, până la data de 1.01.2020, persoanele care ocupau posturi de natură contractuală la care se referă art. 407 din Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, anterior acestei date pot dobândi calitatea de funcționar public prin transformarea postului de natură contractuală în funcție publică, ulterior datei de 1 ianuarie 2020. Dacă transformarea posturilor de natură contractuală prevăzută de art. 612 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, se face din oficiu de către angajator sau la cererea persoanelor încadrate cu contract individual de muncă anterior datei de 1.01.2020. ... 11. Recursul în interesul legii a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la 15 noiembrie 2024, formându-se Dosarul nr. 2.621/1/2024. ... ...
Sursa oficială ↗