Sari la conținut

Decizia CCR nr. 683/2016Paragraful 29

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
23.11.2016
Dosarul
2.128A/2016.3

22. În principiu, prin Hotărârea Guvernului nr. 1.284/2007 privind declararea ariilor de protecţie specială avifaunistică ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 739 din 31 octombrie 2007, au fost instituite zonele NATURA 2000. Astfel, pentru anii 2008 şi 2009, în baza Ghidului solicitantului, au fost plătite pentru fiecare an sumele prevăzute în art. 30 alin. (5) din Regulament, aşadar două prime; or, în mod corect, trebuia plătită pentru perioada 2008-2009 o singură primă. Prin urmare, controalele Autorităţi de Audit din cadrul Curţii de Conturi au indicat faptul că în mod eronat plata a fost realizată pe fiecare dintre cei doi ani, practic, două compensaţii/prime, când, în realitate, trebuia realizată plata unei singure compensaţii/prime pentru o perioadă de doi ani de la data instituirii zonei NATURA 2000. Drept pentru care, Autoritatea de Audit a recomandat autorităţii de management luarea măsurilor necesare pentru clarificarea aspectelor semnalate în ceea ce priveşte modul de acordare a compensaţiilor.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie