Decizia CCR nr. 683/2016Paragraful 42

CCR · decizie de neconstituționalitate · 23.11.2016 · dosar 2.128A/2016.3
Paragraful 42
34. Astfel, există condiţii esenţiale în considerarea cărora părţile convin încheierea unui contract, în condiţiile în care obiectul contractului de finanţare vizează executarea în viitor a prestaţiilor părţilor. În schimb, astfel cum este şi în cauza de faţă, există situaţii în care condiţiile esenţiale ale obţinerii sprijinului bănesc al Uniunii Europene, sub forma compensaţiilor pentru pierderile suferite ca urmare a acţiunii păsărilor ihtiofage, vizează trecutul, şi nu executarea în viitor a unor prestaţii proprii ale beneficiarului/solicitantului. De exemplu, prima prevăzută de regulament a fost încasată pentru anii 2008 şi 2009 ca urmare a simplei încadrări a persoanelor juridice respective cu activităţi în domeniul acvaculturii anterior instituirii zonei NATURA 2000 în condiţiile stabilite prin Ghidul solicitantului. Cu alte cuvinte, suma bănească primită, deşi denumită indemnizaţie/primă, este o compensaţie, ceea ce înseamnă că are natura juridică a unei despăgubiri. În aceste condiţii, nu se poate susţine că, în principal, beneficiarul cererii de finanţare, cerere depusă după 23 aprilie 2010, a avut în vedere, atunci când a depus cererea, activităţile ex post semnării acesteia, ci prima/despăgubirea plătită din FEP şi bugetul naţional pentru pierderile cauzate de păsările ihtiofage din trecut (pentru anii 2008 şi 2009).
Sursa oficială ↗