Decizia CCR nr. 681/2016Paragraful 11

10. Avocatul Poporului a transmis, cu Adresa înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 11.274 din 17 noiembrie 2016, punctul său de vedere în sensul că dispoziţiile art. 10 alin. (1^1) din Legea pentru modificarea şi completarea Legii dialogului social nr. 62/2011 sunt neconstituţionale. Arată că din examinarea textului de lege criticat rezultă interdicţia legală absolută de concediere a persoanelor alese în organele de conducere ale sindicatelor pe toată durata mandatului, precum şi pe o perioadă de 2 ani de la încetarea acestuia, pentru motive care nu ţin de persoana salariatului (stabilite de art. 65 din Codul muncii, şi care se referă la desfiinţarea locului de muncă din motive fără legătură cu persoana acestuia), necorespundere profesională [caz de concediere care ţine de persoana salariatului şi este prevăzut de art. 61 lit. d) din acelaşi cod], motive ce ţin de îndeplinirea mandatului pe care l-au primit de la salariaţii din unitate [interdicţie prevăzută şi de art. 220 alin. (2) din acelaşi cod, dar exclusiv pe durata mandatului]. Apreciază că, sub aspectul concedierii salariaţilor din motive care nu ţin de exercitarea mandatului de lider sindical, norma în discuţie aplică salariaţilor un tratament diferenţiat, instituind un privilegiu în favoarea liderilor sindicali pentru situaţii fără legătură cu activitatea sindicală. Invocând considerentele Deciziei nr. 814/2015 a Curţii Constituţionale, apreciază că protecţia persoanelor alese în funcţii de conducere ale organismului sindical trebuie să funcţioneze exclusiv în raport cu activitatea sindicală exclusiv desfăşurată, aşa cum este prevăzută de art. 220 alin. (2) din Codul muncii, iar nu şi în ceea ce priveşte activitatea profesională a angajatului, cu atât mai mult cu cât dispoziţiile legale criticate în speţă conţin interdicţia expresă de concediere a liderului sindical pentru necorespundere profesională. Consideră, de asemenea, că sunt încălcate şi prevederile art. 44 din Constituţie, întrucât angajatorul este obligat la plata unei remuneraţii care să facă abstracţie de situaţia concretă şi obiectivă a salariatului care ocupă şi o funcţie eligibilă într-un organism sindical, chiar dacă s-a constatat că nu corespunde profesional, sau căruia i s-a desfiinţat locul de muncă. Astfel, în baza textului de lege criticat, angajatorul este obligat la plata salariului acestuia, în lipsa muncii prestate. Situaţii similare au fost sancţionate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.270/2010, respectiv Decizia nr. 914/2015.