Decizia CCR nr. 814/2015Paragraful 12

8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că textul de lege criticat contravine art. 16 din Constituţie, deoarece instituie un privilegiu pentru liderii sindicali, în condiţiile în care aceştia se află în aceeaşi situaţie ca şi alţi salariaţi ale căror posturi sunt desfiinţate şi care urmează a fi disponibilizaţi. Deşi liderii sindicali au un statut special, în sensul că sunt aleşi în vederea apărării intereselor salariaţilor, în ceea ce priveşte situaţia obiectivă a desfiinţării postului ocupat, ei se află într-o situaţie analogă cu ceilalţi salariaţi care nu ocupă funcţii sindicale, deoarece concedierea nu are nicio legătură cu activitatea sindicală. Mai mult, tot aceeaşi calitate de apărători ai angajaţilor o au şi reprezentanţii salariaţilor, aleşi în condiţiile art. 221 şi următoarele din Codul muncii, care însă nu beneficiază de acest privilegiu, singura interdicţie la concedierea acestora fiind cea prevăzută de art. 226 din Codul muncii, respectiv faptul că nu pot fi concediaţi "pentru motive ce ţin de mandatul pe care l-au primit de la salariaţi". De altfel, însăşi Curtea Constituţională a reţinut prin Decizia nr. 383 din 23 martie 2011 că diferenţa de tratament între protecţia conferită liderilor de sindicat şi cea conferită reprezentanţilor aleşi ai salariaţilor creează o situaţie cu efecte discriminatorii. Deşi Curtea Constituţională a reţinut în jurisprudenţa sa că protecţia sporită acordată liderilor de sindicat are caracterul unei garanţii legale împotriva eventualelor acţiuni de constrângere, de şantaj sau de reprimare, de natură să împiedice exercitarea mandatului, aceasta a vizat concedierea dispusă pentru motive ce au legătură cu exercitarea mandatului de către liderii sindicali. Or, dispoziţiile de lege criticate instituie o interdicţie absolută la concediere, pentru orice ipoteză dintre cele prevăzute la art. 61 şi 65 din Codul muncii, singura excepţie fiind concedierea disciplinară pentru abateri grave sau repetate. Susţine că, în cazul de faţă, este vorba despre o situaţie obiectivă, respectiv desfiinţarea locului de muncă ocupat de către salariatul care în acelaşi timp ocupă şi o funcţie sindicală, fără a avea nicio legătură cu exercitarea mandatului de lider sindical, aceasta cu atât mai mult cu cât, în speţă, desfiinţarea postului a avut loc anterior înfiinţării sindicatului şi dobândirii calităţii de lider sindical de către reclamant. Ca mijloc de protecţie şi ca o garanţie suficientă legea reglementează posibilitatea salariatului de a contesta decizia de concediere în faţa instanţei judecătoreşti, iar dacă se va proba că adevăratul motiv al concedierii îl reprezintă activitatea sindicală, atunci instanţa va putea anula decizia în temeiul altor prevederi legale, cum ar fi: art. 59 din Codul muncii, art. 220 alin. (2) din Codul muncii şi art. 10 alin. (1) din Legea dialogului social nr. 62/2011. De altfel, însăşi Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii din 1971 instituie o protecţie a liderilor sindicali care să aibă în vedere exercitarea mandatului, iar nu o protecţie absolută. În acelaşi sens este şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.276 din 12 octombrie 2010, prin care s-a arătat că este neconstituţională "o măsură care nu instituie un raport just de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul legitim urmărit". Caracterul absolut al protecţiei prevăzute de art. 60 alin. (1) lit. g) din Codul muncii are în vedere toate tipurile de concediere (cu excepţia celei disciplinare) prevăzute la art. 61 şi 65 din Codul muncii, cum sunt: cazul în care salariatul este arestat preventiv sau arestat la domiciliu pentru o perioadă mai mare de 30 de zile, cazul în care se constată inaptitudinea fizică şi/sau psihică a salariatului, cazul în care salariatul nu corespunde profesional locului de muncă în care este încadrat, cazul desfiinţării locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. Or, toate aceste situaţii au caracter obiectiv, unele fiind constatate de alte organe ale statului, caracter ce poate fi verificat de instanţele judecătoreşti în cadrul contestării deciziei de concediere. Însă, din modul de redactare a dispoziţiilor de lege criticate, rezultă că nu se poate dispune concedierea unui lider de sindicat în niciuna din ipotezele menţionate.