Decizia CCR nr. 661/2016Punctul 24

24. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 au mai fost supuse analizei de constituţionalitate în raport cu aceleaşi prevederi ale Legii fundamentale. Astfel, prin Decizia nr. 350 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 8 iulie 2015, paragrafele 14-18, Curtea a reţinut că în noua lege procesual civilă legiuitorul a reaşezat căile de atac, recursul constituind o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de partea nemulţumită pentru motive de nelegalitate şi numai în condiţiile prevăzute de lege. Apelul reprezintă calea ordinară de atac care are un caracter devolutiv, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept (art. 476 din Codul de procedură civilă). În ceea ce priveşte reglementarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, Curtea a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul are competenţa exclusivă de a institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi speciale de exercitare a drepturilor procedurale, semnificaţia liberului acces la justiţie nefiind aceea a accesului, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac. În acest sens a invocat Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Decizia nr. 1.132 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 19 noiembrie 2008, şi Decizia nr. 396 din 26 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 31 mai 2012. Referitor la critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea, prin Decizia nr. 500 din 30 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 14 august 2015, a reţinut că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, accesul liber la justiţie implică prin natura sa o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului. În acest sens a fost invocată Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006. ...