Decizia CCR nr. 638/2016Paragraful 26

19. La paragraful 116 din Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, Curtea a reţinut că "art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 prevede că dispoziţiile legii se aplică tuturor contractelor în curs de derulare, fără a lua în considerare situaţia debitorilor, precum şi specificul contractelor de credit încheiate şi fără a face o diferenţiere între debitorii de bună-credinţă şi cei de rea-credinţă, între cei care nu mai pot să plătească şi cei care nu mai vor să plătească." Cu alte cuvinte, deşi se face referire la persoanele fizice care nu dispun de mijloacele necesare achitării creditului către instituţia de credit, legea se aplică fără distincţie celor două categorii de debitori menţionaţi. Curtea a reţinut, însă, că "darea în plată intervine numai dacă în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 5 alin. (3) din Legea nr. 77/2016, părţile contractului nu ajung la un acord, respectiv dacă negocierea întemeiată pe art. 969 şi art. 970 din Codul civil eşuează. Însă, o astfel de instituţie a impreviziunii aplicabilă ope legis pentru toate contractele încheiate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 77/2016 nu poate fi recunoscută, fiind în contradicţie cu prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii, cele ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, precum şi cele ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei. În aceste condiţii, prevederile legale criticate nu sunt clare, permiţând interpretări contradictorii cu privire la posibilitatea instanţei judecătoreşti de a verifica îndeplinirea condiţiilor privind existenţa impreviziunii. Or, posibilitatea părţilor din contractele respective de a prezenta situaţia de fapt dintr-un dosar în faţa unei instanţe judecătoreşti este absolut necesară având în vedere că judecătorul trebuie să verifice această situaţie, astfel încât instituţia dării în plată să nu fie un instrument discreţionar pus la dispoziţia doar a unei părţi şi astfel să dezechilibreze raportul contractual. Numai în acest fel se poate asigura, în aceste cazuri, respectarea principiului egalităţii armelor în cadrul procesului civil".