Decizia ÎCCJ nr. 16/2025 (HP)Paragraful 2

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 27.01.2025 · dosar 2.163/1/2024
Paragraful 2
Respinge, ca inadmisibile, sesizările conexate formulate de Tribunalul Ilfov - Secția civilă în dosarele nr. 449/93/2023 și nr. 450/93/2023 și de Tribunalul Prahova - Secția I civilă în Dosarul nr. 2.804/105/2023, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: Posibilitatea, după adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2017 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, a actualizării pensiilor militare de stat prin aplicarea procentului de 25% acordat ca majorare a soldei de funcție a cadrelor militare în activitate pentru anul 2018, respectiv a indexării cuantumurilor pensiilor militare de stat cu 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat în anul 2018. și Dacă pensiile militare de stat pot fi actualizate, în baza dispozițiilor art. 60 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare, respectiv, în caz afirmativ, data de la care acest drept poate fi acordat raportat la dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2017.
Sursa oficială ↗