Decizia CCR nr. 635/2016Paragraful 23
Paragraful 23
18. Curtea apreciază ca fiind neîntemeiată şi critica autorilor excepţiei de neconstituţionalitate potrivit căreia posibilitatea înlocuirii administratorului judiciar de către judecătorul-sindic, din oficiu, ar contraveni dispoziţiilor art. 24 şi celor ale art. 124 alin. (2) din Constituţie, întrucât această atribuţie a judecătorului-sindic se circumscrie, în conformitate cu art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, controlului judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului, control exercitat de judecătorul-sindic. În cazul înlocuirii administratorului judiciar la cererea creditorilor, cât şi în cazul înlocuirii acestuia, din oficiu, judecătorul-sindic va lua această măsură numai pentru motive temeinice, iar încheierea de înlocuire se pronunţă în camera de consiliu, de urgenţă, cu citarea administratorului judiciar şi a comitetului creditorilor. Această încheiere a judecătorului-sindic poate fi atacată, separat, în condiţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006. Într-un atare context, acesta are posibilitatea de aşi expune punctul de vedere cu privire la cererea de înlocuire şi de a formula apărări în contradictoriu cu comitetul creditorilor, astfel că susţinerea potrivit căreia textul de lege criticat lasă la aprecierea exclusivă şi pur subiectivă a judecătorului-sindic îndeplinirea condiţiilor necesare luării unei astfel de măsuri apare ca fiind neîntemeiată.
Sursa oficială ↗