Decizia CCR nr. 623/2016Paragraful 34

33. În al patrulea rând, există o inadvertenţă între scopul declarat de legiuitor (care se poate extrage din Expunerea de motive) şi textul Legii dării în plată; de exemplu, neconcordanţa apare cel mai puternic între scopul reglementării şi mijloacele legislative utilizate: pe de o parte, reglementarea doreşte să protejeze debitorii aflaţi într-o situaţie de dificultate financiară, iar, pe de altă parte, când sunt enumerate în art. 4 condiţiile pentru aplicarea dării în plată cu efect liberatoriu, nu se regăseşte nicio prevedere care să limiteze aplicarea dispoziţiilor legale doar la debitorii aflaţi într-o situaţie dificilă din punct de vedere financiar. De asemenea, nu se reglementează situaţia în care imobilul este afectat de sarcini: drepturi reale (uzufruct, abitaţie etc.) sau chiar alte garanţii constituite în favoarea aceluiaşi creditor sau a altuia pentru imobil şi nici cea în care nu a achitat datoriile de întreţinere (către asociaţiile de proprietari, spre exemplu); toate aceste situaţii ar face imposibilă o vânzare liber consimţită a imobilului. Nu se reglementează un termen în care debitorul să poată introduce acţiunea prevăzută la art. 8 din lege, ceea ce poate da naştere la numeroase abuzuri. Legea nr. 77/2016 reglementează doar termenul minim în care debitorul poate solicita prezenţa reprezentantului băncii la notar, însă nu şi termenul maxim, ceea ce poate conduce la abuzuri. De asemenea, legea nu prevede momentul în care se vor relua plăţile ca urmare a încetării cauzei de suspendare provocate de trimiterea de către debitori a notificării intenţiei dării în plată, respectiv a celor două acţiuni reglementate la art. 7 şi 8 din lege.