Decizia ÎCCJ nr. 1/2025 (RIL)Punctul III

III. Examenul jurisprudenței naționale 22. Examenul jurisprudenței actuale în materie a evidențiat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 174 și ale art. 154 alin. (2) din Codul penal, prin data săvârșirii infracțiunii și, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale, în cazul infracțiunilor unice prevăzute de art. 289-292 din Codul penal, în ipoteza în care activitatea infracțională are o desfășurare în timp prin aceea că sunt realizate, la date diferite, mai multe modalități normative ale elementului material. ... 23. Într-o primă orientare jurisprudențială, unele instanțe, interpretând dispozițiile art. 174 și ale art. 154 alin. (2) din Codul penal, au considerat că data săvârșirii infracțiunilor unice prevăzute de art. 289-292 din Codul penal, comise prin realizarea la date diferite a mai multor modalități alternative ale elementului material și, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale, este data realizării primei modalități alternative. ... 24. Argumentul care stă la baza acestei orientări este că data de la care se consideră săvârșită o infracțiune este data de la care fapta dobândește relevanță penală, respectiv momentul consumării. ... 25. Infracțiunile prevăzute de art. 289-292 din Codul penal sunt infracțiuni cu consumare anticipată, instantanee și de pericol abstract. ... 26. În acest caz, momentul consumării este cel în care infracțiunea s-a produs în configurația sa tipică, respectiv momentul în care s-a produs starea de pericol abstract cerut de norma de incriminare pentru existența infracțiunii în forma sa tip, și anume momentul realizării primei modalități alternative. ... 27. Jurisprudența identificată privește o primă categorie de hotărâri în care se invocă explicit prescripția răspunderii penale pentru infracțiunile deduse judecății, instanțele analizând data săvârșirii infracțiunilor de corupție din această perspectivă (anexa nr. 1) și o a doua categorie de hotărâri în care este analizată data săvârșirii acestor infracțiuni din perspectiva altor instituții de drept decât prescripția răspunderii penale, de exemplu: încadrarea juridică sau concursul de legi în timp (anexa nr. 2). ... 28. Ceea ce este comun ambelor categorii de hotărâri este, în esență, faptul că instanțele au considerat că realizarea, după momentul consumării infracțiunii, a altor conduite ce reprezintă acțiuni specifice unor modalități alternative ale elementului material nu are nicio relevanță penală. ... 29. În cadrul acestei orientări, într-o abordare, se consideră că infracțiunea comisă prin realizarea la date diferite a mai multor modalități alternative ale elementului material este o infracțiune specifică unității naturale colective, care reunește toate modalitățile alternative efectiv comise. ... 30. Întrucât infracțiunea s-a consumat în momentul realizării primei modalități alternative, continuarea activității infracționale prin realizarea unei alte modalități alternative (deși reținută ca parte a unității naturale colective) nu are nicio influență nici asupra existenței infracțiunii și nici cu privire la calculul termenului de prescripție a răspunderii penale. ... 31. Într-o altă abordare, se consideră că infracțiunea este una simplă, realizată printr-o singură conduită, o singură acțiune, specifică primei modalități alternative a elementului material comise, nu o unitate naturală colectivă. Astfel, actele materiale ulterioare momentului realizării primei modalități a elementului material (de exemplu, primirea mitei la o dată ulterioară datei pretinderii în cazul infracțiunii de luare de mită) reprezintă o simplă punere în executare a convenției dintre inculpați, fără a fi privită ca o altă modalitate normativă a elementului material și fără a avea relevanță penală. ... 32. Această primă orientare jurisprudențială se regăsește în hotărâri pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție și de curțile de apel București, Craiova și Suceava (anexa nr. 1 și anexa nr. 2). ... 33. În cea de-a doua orientare jurisprudențială, instanțele, în interpretarea dispozițiilor art. 174 și ale art. 154 alin. (2) din Codul penal, au considerat că data săvârșirii infracțiunilor unice prevăzute de art. 289-292 din Codul penal este data realizării ultimei modalități alternative sau, respectiv, data realizării ultimului act de executare din mai multe, care, reunite, caracterizează o singură modalitate alternativă (de exemplu, data primirii mitei după ce inițial fusese acceptată promisiunea sau data primirii ultimei tranșe din suma de bani ce reprezintă mita), aceasta fiind și data de la care începe să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale. ... 34. Și în cazul acestei orientări, jurisprudența identificată privește o primă categorie de hotărâri în care se invocă explicit prescripția răspunderii penale pentru infracțiunile deduse judecății, instanțele analizând data săvârșirii infracțiunilor de corupție din această perspectivă (anexa nr. 3), și o a doua categorie de hotărâri în care este analizată data săvârșirii acestor infracțiuni din perspectiva altor instituții de drept decât prescripția răspunderii penale, de exemplu: încadrarea juridică sau concursul de legi în timp (anexa nr. 4). ... 35. Ceea ce este comun ambelor categorii de hotărâri este că instanțele au considerat că acele conduite, realizate ulterior momentului consumării infracțiunii, prezintă relevanță penală, sunt valorificate în cadrul unității de infracțiune, fie că este o unitate naturală de infracțiune, fie că este o unitate legală de infracțiune sub forma infracțiunii continuate, și reprezintă data săvârșirii infracțiunii și momentul de debut al termenului prescripției răspunderii penale. ... 36. În cadrul acestei orientări, într-o primă abordare, s-a reținut că o astfel de infracțiune ce presupune comiterea la intervale de timp a mai multor modalități alternative ale elementului material, între care există o legătură obiectivă și subiectivă și care reprezintă etape diferite de realizare a unei activități ilicite unice, este comisă sub forma unității naturale colective de infracțiune. ... 37. Constituind o formă a unității naturale de infracțiune, dar care are o desfășurare în timp, infracțiunea are un moment al consumării, marcat de realizarea primei modalități alternative, și un moment al epuizării, reprezentat de ultima modalitate alternativă sau ultimul act de executare al unei pluralități de astfel de acte, care alcătuiesc împreună ultima modalitate alternativă, ce reprezintă, totodată, și data săvârșirii infracțiunii unice. ... 38. Negarea acestei caracteristici a unității naturale colective de a avea o desfășurare în timp ar însemna ca atunci când activitatea ilicită cunoaște o succesiune de acte subsumate unei infracțiuni unice, de natură a agrava răspunderea penală, contribuțiile ulterioare actului inițial să fie plasate în afara sferei de aplicare a legii penale și, prin aceasta, să devină lipsite de consecințe juridice, în pofida indisolubilei lor legături cu activitatea originară ce a marcat momentul consumativ al infracțiunii. ... 39. Într-o a doua abordare s-a reținut că o astfel de infracțiune este comisă în formă continuată, fiind, astfel, o formă a unității legale de infracțiune cu consecința aplicării dispozițiilor art. 154 alin. (2) din Codul penal, care prevăd că data săvârșirii infracțiunii continuate este data săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni. ... 40. Această orientare jurisprudențială se regăsește în hotărâri pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție și de curțile de apel Bacău, București, Craiova și Cluj (anexa nr. 3 și anexa nr. 4). ... ...