Decizia CCR nr. 613/2016Paragraful 13

CCR · decizie de neconstituționalitate · 04.10.2016 · dosar 23.701/3/2014
Paragraful 13
9. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Cu privire la încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie arată că, după cum se prevede expres în art. 4 din Legea nr. 165/2013, sub incidenţa legii noi intră cererile formulate şi depuse în termen legal la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, precum şi cauzele aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, la data intrării în vigoare a legii. De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că "o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul imediat următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare." Referitor la art. 16 din Constituţie apreciază că dispoziţiile de lege criticate nu instituie discriminări, sens în care invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 269 din 7 mai 2014 şi nr. 395 din 3 iulie 2014.
Sursa oficială ↗