Sari la conținut

Decizia CCR nr. 614/2016Paragraful 67

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
04.10.2016
Dosarul
7.224/99/2015

20. În acest sens constatăm că, potrivit art. 215^1 alin. (2) şi (4) din Codul de procedură penală, inculpatul beneficiază de timpul şi facilităţile necesare unei apărări eficiente, deoarece procurorul este obligat să dispună prelungirea măsurii controlului judiciar înaintea expirării duratei pentru care a fost luată şi, evident, să comunice inculpatului, în aceeaşi zi, ordonanţa emisă. Că aşa stau lucrurile o dovedeşte însăşi situaţia de fapt din cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate. Astfel, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.455D/2015 (respectiv Dosarul nr. 876/45/2015 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori), măsura controlului judiciar s-a dispus de la data de 15 iunie 2015 până la data de 13 august 2015 inclusiv, iar ordonanţa de prelungire a fost emisă anterior expirării măsurii, respectiv la data de 10 august 2015 cu începere de la 14 august 2015 până la data de 13 octombrie 2015 inclusiv, judecătorul de drepturi şi libertăţi pronunţându-se asupra plângerii prin Încheierea din 15 august 2015. Aceeaşi situaţie este şi în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.456D/2015 (respectiv Dosarul nr. 878/45/2015 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori). În Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.683D/2015 (respectiv Dosarul nr. 7.224/99/2015 al Tribunalului Iaşi - Secţia penală) măsura controlului judiciar s-a dispus de la data de 26 septembrie 2015, ordonanţa de prelungire a fost emisă la data de 22 octombrie 2015, iar judecătorul de drepturi şi libertăţi s-a pronunţat asupra plângerii prin Încheierea din 2 noiembrie 2015.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie