Decizia CCR nr. 614/2016Paragraful 8

4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că, în cazul prelungirii măsurii controlului judiciar, legiuitorul nu a formulat în mod clar termenul în care procurorul poate dispune prin ordonanţă prelungirea acestei măsuri şi termenul până la care judecătorul de drepturi şi libertăţi poate soluţiona o contestaţie formulată împotriva prelungirii măsurii controlului judiciar, situaţie de natură a aduce atingere dreptului la liberă circulaţie, dreptului la un proces echitabil, dreptului la apărare, precum şi egalităţii în drepturi. Se arată că, în situaţii similare, privind măsurile preventive, legiuitorul a reglementat un termen de 5 zile anterior expirării măsurii, care are drept scop acordarea unui interval de timp suficient pentru ca propunerea de prelungire a arestării preventive să fie soluţionată cu respectarea dreptului la apărare şi garantarea libertăţii individuale a inculpatului arestat, înainte de expirarea duratei măsurii preventive. Se arată, de asemenea, că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, lipsa instituţiei termenului cauzează abuzul autorităţii statului faţă de cetăţeni şi că detenţia sau restrângerea dreptului la circulaţie este arbitrară atunci când, chiar fiind conformă legislaţiei naţionale, există un element de rea-credinţă din partea autorităţilor. Se face trimitere, în acest sens, la hotărârile din 18 noiembrie 1986 şi 5 februarie 2003, pronunţate în cauzele Bozano împotriva Franţei şi Conka împotriva Belgiei. Se susţine că, în prezent, legislaţia procesual penală naţională este lipsită de sancţiuni precum decăderea din exerciţiul unui drept, nulitatea actului făcut peste termen şi încetarea unei măsuri procesuale temporare, sancţiuni ce reprezintă garanţii ale drepturilor fundamentale invocate în susţinerea excepţiei. Se arată că lipsa unui termen de decădere în interiorul căruia să poată fi prelungită măsura controlului judiciar creează o situaţie de inegalitate între părţi, deoarece procurorul dispune de privilegiul alegerii unei date aleatorii, iar inculpatul nu poate beneficia de o apărare efectivă. Se mai arată că lipsa unui astfel de termen din cuprinsul art. 215^1 din Codul de procedură penală este de natură a vătăma considerabil dreptul inculpatului de a beneficia de timpul şi înlesnirile necesare pregătirii apărării, potrivit art. 6 paragraful 3 lit. b) din Convenţie. Se face trimitere la hotărârile din 24 noiembrie 1993, 13 mai 1980 şi 9 octombrie 1979, pronunţate în cauzele Imbrioscia împotriva Elveţiei, Artico împotriva Italiei şi Airey împotriva Irlandei. Totodată, se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 336 din 30 aprilie 2015, prin care instanţa de contencios constituţional a statuat că dispoziţiile art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care nerespectarea termenului "cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive" atrage incidenţa art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală.