Decizia CCR nr. 600/2016Paragraful 23

CCR · decizie de neconstituționalitate · 20.09.2016 · dosar 3.310/30/2012
Paragraful 23
16. Textele de lege criticate în cauza de faţă au mai format obiect al controlului de constituţionalitate. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 744 din 16 decembrie 2014, Curtea a observat că soluţia legislativă prevăzută iniţial de către art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, potrivit căreia, în situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, a fost modificată prin dispoziţiile Legii nr. 368/2013, dobândind un conţinut normativ diferit, în sensul că măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda într-o asemenea situaţie sunt compensarea prin puncte şi compensarea prin bunuri. Prin decizia menţionată (paragraful 24), instanţa de contencios constituţional a reţinut că, prin Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a prevăzut obligaţia statului român de a implementa proceduri simplificate şi eficiente, întemeiate pe măsuri legislative şi pe o practică judiciară şi administrativă coerentă, precum şi de a adopta reguli de procedură clare şi simplificate, care să acorde sistemului de despăgubiri o previzibilitate sporită.
Sursa oficială ↗