Decizia CCR nr. 583/2016Paragraful 26
Paragraful 26
21. Se observă că argumentele pe care Curtea Constituţională le-a exprimat cu prilejul constatării neconstituţionalităţii soluţiei legislative care nu acorda şi mamei şi copilului calitate procesuală activă în cazul acţiunii în tăgăduirea paternităţii prezumate nu pot fi translatate la situaţia persoanei care pretinde că este tatăl biologic al copilului, raţiunile avute în vedere de Curtea Constituţională în considerentele deciziei de admitere menţionate fiind circumstanţiate în mod specific la situaţia mamei, respectiv a copilului, la poziţia lor particulară şi la contextul legăturilor familiale, raportându-se la interesul pe care îl au, prin prisma statutului lor civil şi a poziţiei în edificiul relaţiilor de familie. Faţă de tatăl biologic nu pot fi aplicabile aceleaşi motive pentru care Curtea a apreciat necesară includerea mamei şi a copilului în rândul titularilor acţiunii în tăgăduirea paternităţii. Faptul că, în prezent, legiuitorul român a optat pentru o astfel de soluţie legislativă nu generează o discriminare, ci reflectă concepţia actuală cu privire la modul în care acesta a înţeles să clarifice relaţiile în discuţie.
Sursa oficială ↗