Decizia CCR nr. 559/2016Paragraful 21

14. Interpretând conţinutul noii incriminări din art. 367 din Codul penal a faptei de constituire a unui grup infracţional organizat în condiţiile abrogării art. 323 din vechiul Cod penal şi a art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 39/2003, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a constatat, prin Decizia nr. 12 din 2 iunie 2014, că acţiunile prevăzute de art. 367 alin. (1) din Codul penal, care reprezintă elementul material al laturii obiective a infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, respectiv iniţierea, constituirea, aderarea sau sprijinirea, sunt identice cu acţiunile care constituiau elementul material al infracţiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) şi art. 8 din Legea nr. 39/2003 şi de art. 323 din Codul penal anterior. În schimb, alin. (6) al art. 367 din Codul penal defineşte "grupul infracţional organizat" ca fiind "grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni", extinzând sfera noţiunii de "grup infracţional organizat", astfel cum era definit la art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003 (potrivit căruia, în înţelesul Legii nr. 39/2003, grupul infracţional organizat era "grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material; nu constituie grup infracţional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni şi care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului"). Incriminarea instituită prin art. 367 din Codul penal a preluat, astfel, atât dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 39/2003, aspect necontroversat în practică, cât şi pe cele ale art. 323 din Codul penal anterior şi ale art. 8 din Legea nr. 39/2003, faptele prevăzute de aceste texte de lege nefiind dezincriminate. Este incident, aşadar, art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, conform căruia dispoziţiile art. 4 din Codul penal referitoare la legea de dezincriminare nu se aplică în situaţia în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire, faptele prevăzute de art. 323 din Codul penal anterior şi art. 8 din Legea nr. 39/2003 fiind incriminate în art. 367 din Codul penal sub denumirea de "Constituirea unui grup infracţional organizat". De altfel, aceasta a fost şi voinţa legiuitorului, aspect ce rezultă din expunerea de motive a noului Cod penal, în care se arată că, în privinţa grupărilor infracţionale, noul cod urmăreşte să renunţe la paralelismul existent înainte de intrarea sa în vigoare între textele care incriminează acest gen de fapte (grup infracţional organizat, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, complot, grupare teroristă) în favoarea instituirii unei incriminări-cadru - constituirea unui grup infracţional organizat - cu posibilitatea menţinerii ca incriminare distinctă a asociaţiei teroriste, dat fiind specificul acesteia. De asemenea, potrivit expunerii de motive a Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, explicaţia abrogării vechilor dispoziţii ale art. 7-10 din Legea nr. 39/2003 constă în faptul că ipotezele reglementate de legea specială se regăsesc în incriminarea din art. 367 din Codul penal. Prin urmare, interpretarea dată art. 367 alin. (1) şi (6) din Codul penal prin Decizia nr. 12 din 2 iunie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul că faptele prevăzute de art. 323 din Codul penal din 1969 şi art. 8 din Legea nr. 39/2003, în reglementarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, se regăsesc în incriminarea din art. 367 din Codul penal, nu modifică incriminarea instituită prin aceste dispoziţii de lege, ci doar reafirmă voinţa legiuitorului, fără a fi încălcate în vreun fel prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat. În fine, Curtea Constituţională a statuat că interpretarea dată de instanţa supremă, potrivit competenţei sale, este de natură să elimine situaţiile de discriminare pozitivă a unor infractori, având în vedere că în intervalul cuprins între intrarea în vigoare a noului Cod penal şi publicarea Deciziei nr. 12 din 2 iunie 2014 a Înaltei Curţi unele instanţe au considerat dezincriminate infracţiunile prevăzute de art. 323 din Codul penal din 1969 şi art. 8 din Legea nr. 39/2003 (paragrafele 33-36 din Decizia nr. 393 din 28 mai 2015).