Decizia CCR nr. 574/2016Paragraful 16

12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 80 alin. (1) şi (2) din Codul muncii fac parte din secţiunea 7: "Controlul şi sancţionarea concedierilor nelegale" a capitolului V: "Încetarea contractului individual de muncă" şi stabilesc că, în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. Astfel, dispoziţiile de lege criticate reprezintă o concretizare a principiului repunerii părţilor în situaţia anterioară deciziei de concediere, aceasta fiind o consecinţă firească a lipsirii de efecte a deciziei de concediere. Obligaţia angajatorului de plată a acestor despăgubiri operează în toate cazurile în care s-a constatat netemeinicia sau nelegalitatea actului de concediere, ope legis. Asupra aceloraşi dispoziţii de lege ca şi cele criticate în prezenta cauză, însă prin raportare la art. 16, 21 şi 44 din Constituţie, Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 1.267 din 27 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 14 decembrie 2011, şi Decizia nr. 290 din 23 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 27 iunie 2013, prin care a respins ca neîntemeiate excepţiile de neconstituţionalitate. Asupra aceluiaşi text de lege cuprins în Codul muncii înainte de republicare, şi anume art. 78 alin. (1) , Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 318 din 29 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 3 mai 2007, şi prin Decizia nr. 1.241 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 17 decembrie 2010, constatând constituţionalitatea acestuia prin raportare şi la art. 124 din Constituţie, privind înfăptuirea justiţiei.